"New York Times" scria în 1930 că Wu Chung-Chieh, un profesor de la Universitatea din Chengdu, a descoperit în documentele imperiale că guvernul chinez l-a felicitat pe Li Ching-Yuen în anul 1827, cu prilejul împlinirii vârstei de 150 de ani, iar documentele de mai târziu relevă că oficialii l-au gratulat în 1877 de ziua lui la 200 de ani, conform bzi.ro
În 1749, la vârsta de 71 de ani, s-a înregimentat în armata chineză, ca profesor de arte marţiale.
Li a avut mult succes la femei. A fost însurat de 23 de ori şi a avut peste 200 de copii. În primii 70 de ani a adunat ierburi din Kansu, Shansi, Tibet, Annam, Siam şi Manciuria.
Secretul longevităţii
Li a fost întrebat despre secretul longevităţii sale. Acesta ar fi răspuns: „Păstraţi o inimă liniştită, staţi ca o broască ţestoasă, plimbaţi-vă sprinteni ca nişte porumbei şi dormiţi precum câinii." Acestea au fost sfaturi date dictatorului militar Wu Pei-fu.
Li le-a explicat discipolilor săi că viaţa lungă poate fi obţinută prin menţinerea calmului şi a liniştii sufleteşti, combinate cu tehnici de respiraţie şi mişcări ritmice.