Guvernul se reunește, astăzi, în ședință, începând de la ora 11:00.
Nu mai departe de ziua de ieri, premierul Nicolae Ciucă a convocat, la Palatul Victoria, prima ședință a Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură.
Comitetul, constituit din reprezentanți ai mai multor ministere, a analizat efectele produse de schimbările climatice în agricultură, inclusiv a celor produse de seceta pedologică.
„Este necesar să intervenim rapid, cu toate resursele pe care le avem, naționale și europene, pentru a proteja agricultura noastră și fermierii români. Vom continua să investim și să modernizăm agricultura, pentru a micșora dependența de situația meteorologică. Punerea în funcțiune a sistemelor de irigații este principala noastră prioritate. Toată rețeaua de canale magistrale ale statului trebuie revitalizată și extinsă, pentru a putea aduce apa și în sectoarele secundare ale fermierilor. Măsurile pe care le vom implementa pe ariile afectate de secetă se vor baza pe propunerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar toate ministerele de linie și autoritățile responsabile vor contribui la combaterea efectelor generate de această secetă care afectează deja o mare parte din Europa", a declarat, marți seara, premierul Ciucă.
Câteva dintre MĂSURILE cu perspectivă imediată:
Laptele şi brânza s-au scumpit cu 20% faţă de anul trecut, iar producătorii spun că se poate şi mai rău, astfel că lactatele ar putea deveni un lux pentru mulţi români. În pieţe, un kilogram de brânză de oaie costă acum 35-40 de lei, iar în 2021 se vindea cu 30 lei.
Producătorii spun că de vină sunt scumpirile la carburanţi şi utilităţi, dar şi costurile mari de producţie.
"Este din ce în ce mai greu, dar nu avem ce face. Preţurile s-au majorat cumplit în ultimele luni. Am consumat furaje până aproape de 1 mai, ciobanul costă 20 de milioane, plus mâncare. Noi rămânem cu foarte puţin după toate aceste cheltuieli", spune un producător.