Retragerea apelului înseamnă că procesul împotriva judecătorului se oprește iar acesta rămâne cu prima condamnare. În acest moment, judecătorul Dolache nu este suspendat din magistratură și își poate exercita mai departe meseria, scrie G4media.ro
Înalta Curte a decis sesizarea Curții Constituționale la cererea procurorului de ședință din cadrul Parchetului General cu privire la atribuțiile șefului secției speciale prevăzute în OUG 7. Modificările operate prin OUG 7 interzic procurorului general să cenzureze deciziile șefului speciale, acesta câștigând astfel mai multă autonomie în condițiile în care procurorii funcționează potrivit Constiției sub control ierarhic.
Potrivit articolului 65 alin.1 litera f din Legea 303/2004, judecătorii și procurorii sunt eliberați din functie la condamnarea, amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei.
Același articol la alin. 2 prevede că eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al
Preşedintelui României, la propunerea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori.
Surse din magistratură au declarat pentru G4Media.ro că Dolache este în bune relații cu președinta CSM, judecătoarea Lia Savonea. O decizie în privința menținerii sau excluderii sale din magistratură ar urma să fie luată de secția de judecători din CSM, condusă de Savonea.
Potrivit Parchetului General, în data de 4 noiembrie 2017, aflat la volanul unui autoturism în Bucureşti, Damian Dolache a fost observat de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce efectua viraj la stânga cu depăşirea marcajului longitudinal continuu.
În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele şi a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia judecătorului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l.
Ulterior, acesta fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, magistratul părăsind unitatea medicală, fără preaviz, nemaifiind posibilă recoltarea şi a celei de-a doua probe.
Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că judecătorul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 g la mie.
Context. În ianuarie 2019, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, că nu se impune suspendarea judecătorului Damian Dolache de la Curtea de Apel București, trimis în judecată în urmă cu două săptămâni sub acuzația de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Decizia a fost luată cu 7 voturi împotriva suspendării și doar 2 voturi pentru. De regulă, magistrații puși sub acuzare pentru săvârșirea unor fapte penale sunt suspendați de CSM, ceea ce înseamnă cu nu-și mai pot exercita atribuțiile și nu sunt plătiți. De pildă, procurorul Onea este suspendat de peste șase luni, iar procurorul Negulescu de un an.