Aceasta este acuzată că a înlocuit guvernul federal de la Bruxelles în timpul pandemiei de Covid-19, prin negocierea contractelor de miliarde de euro pentru vaccin.
Cotidianul ”Le Soir” a relatat faptul că justiția belgiană a fost sesizată cu o plângere penală împotriva Ursulei von der Leyen. Practic, președintele Comisiei Europene este acuzat că „a înlocuit guvernul federal în timpul pandemiei de Covid-19, prin negocierea unui mega contract de vaccin prin SMS cu CEO-ul Pfizer”.
Plângerea penală a fost scrisă de un cetățean belgian. Acesta susține că Ursula von der Leyen a negociat contractele pentru vaccinul anti-covid prin mesaje cu șeful Pfizer, Albert Bourla, și ulterior le-ar fi șters.
Pe de altă parte, șefa Comisiei Europene este cea care a încheiat contracte de cumpărare în avans cu statele membre cu mai mulți producători de vaccinuri anti-covid 19.