Senatorii spun că cele 40 de ore de pe săptămână pot fi repartizate și în 4 zile de lucru pentru angajați astfel încât productivitatea va crește și vor avea la dispoziție un weekend prelungit.
Aleșii din Parlament s-au inspirat dintr-un material prezentat de televiziunea americană CNN Money, difuzat și în mass-media românească. Aceștia susțin, în expunerea de motive a proiectului legislativ, că „tot mai multe companii americane le oferă angajaţilor posibilitatea să lucreze patru zile pe săptămână, câte 10, 11 ore pe zi. Specialiştii în resurse umane spun că soluţia poate creşte productivitatea angajaţilor, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare la noul program”.
Repartizarea timpului de lucru de 40 de ore/săptămână se stabileşte prin contractul dintre angajat şi angajator, aceasta putând fi şi de 10 ore/zi, se arată în propunerea semnată de senatori PNL și USR.
„Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore/zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore/zi, timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederilor Directivei 2003/8d/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene", se arată în propunerea depusă la Senat de modificare a Codului Muncii, pentru reducerea săptămânii de lucru, cu același număr de ore - 40.
Propunerea legislativă va fi supusă dezbaterii mai întâi în Senat.
„Informaţiile pe care le-am primit din mediul de afaceri merg pe ideea că există anumite business-uri în care activitatea necesită o activitate de timp şi munca poate fi efectuată în 40 de ore pentru 4 zile, ceea ce înseamnă o economie de costuri logistice pentru a 5-a zi a săptămânii. Există cel puţin două tipuri de categorii interesate la perechea angajator-angajat în IT, comunicare, creaţie. A doua categorie este acolo unde nici în 5 zile nu poţi să acoperi o activitate săptămânală şi atunci poţi să mergi pe varianta cu 2 salariaţi într-o săptămână, cum ar fi pe o zonă de HORECA unde este o activitate full-time sau în alte locuri unde există o activitate continuă şi unde poţi să ai un angajat care să lucreze luni, marţi, miercuri, joi şi altul vineri, sâmbătă, duminică", a explicat Fenechiu, miercuri, la Senat, relatează agerpres.ro.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a menţionat că în acele locuri unde munca de 40 de ore poate fi efectuată în patru zile înseamnă o economie de costuri logistice pentru a cincea zi a săptămânii.