"Trebuie să intrăm în dezbaterea oficială a proiectului de buget. Punctele tari vizează încercarea de a stabiliza economia prin refacerea balanţei comerciale a statului român, oprirea unor scurgeri inutile de fonduri publice indiferent dacă acestea vizau sau nu pensii speciale sau alte altele şi încercarea de a stabiliza economia prin abordarea proiectelor de infrastructură mare, cele care vor aduce creştere valorică pentru întreaga ţară. Actualul Guvern are de recuperat multe din ceea ce am putea numi sincopele ultimilor 30 de ani. Să ne gândim, nici până acum, noi Iaşiul, nu avem proiectul şoselei de centură. Le-a trebuit un an de zile să îl lanseze. L-au lansat, l-au oprit, iar acum nici nu mai ştim ce este cu el. O să vedem imediat după ce se apucă de treabă noul Guvern anul acesta. Să vedem ce se întâmplă cu celelalte proiecte de infrastructură mare pentru Moldova, autostrada şi Spitalul Regional de Urgenţe. Aş dori să subliniez importanţa şoselei de centură care, alături de alte măsuri locale, va contribui atât la fluidizarea traficului cât şi la reducerea poluării", a spus primarul Chirica într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, municipalitatea locală va aloca şi în 2020 fonduri pentru proiectele desemnate de cetăţeni.
Consultarea publică, susţine primarul Chirica, se va desfăşura pe trei paliere: formulare pe care ieşenii le vor găsi la centrele de cartier, pe care vor descrie propunerea dorită; o pagină pe reţeaua de socializare unde vor putea fi făcute publice idei şi proiecte ale cetăţenilor, care apoi să fie văzute şi completate de toată comunitatea; dezbateri în format clasic în centrele de cartier şi la sediul Primăriei.
"Îi rog pe ieşeni să depună proiecte. În săptămâna 6 - 12 ianuarie vom crea o platformă deschisă, iar proiectele care vor întruni cele mai multe voturi vor deveni realitate. Îmi doresc un oraş în care să îţi placă să trăieşti, să îţi creşti şi educi copii şi să îmbătrâneşti aici. Un oraş în care să îţi placă să îţi petreci concediul sau sa vii în vacanţă. Sunt multe de făcut, de la reducerea poluării, la un transport public modern şi predictibil, continuarea dezvoltării de zone verzi, creşe şi grădiniţe noi, siguranţa publică crescută şi servicii medicale de cel mai înalt nivel. Lucrul care mă bucură este ca avem acest potenţial de a le realiza. De asemenea, "Iaşi, oraş turistic" continuă să fie o preocupare pe care trebuie să o regăsiţi concret şi în buget. Şi vom face ceea ce ne permite legea pentru încurajarea dezvoltării economice a oraşului. De la afacerile mici, de familie până la atragerea de mari investitori. Îmi exprim însă public îngrijorarea cu privire la ceea ce aş putea numi blând încetinirea dezvoltării aeroportului, care pare a pierde teren în faţa competitorilor din Moldova şi nu numai. Şi, desigur, nu trebuie să renunţăm la finalizarea unor proiecte deja începute", a mai spus primarul Chirica.