„Persoanele care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până la data de 22 ianuarie 2019. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).
Reprezentanţii Poliţiei mai spun că sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, psihologie.
„Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale specificate în anunţ, precum şi cerinţele specific pentru fiecare post.
Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor, găsiţi aici - https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie - https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.