"Ce mai faci iubite? Îţi mai aminteşti de mine? Îţi mai aminteşti de fata cu inima frântă şi ochi mari? Probabil că atunci când o faci îţi vine să râzi. Poate chiar faci glume cu prietenii pe seama mea. "Oare ce o mai face ea? Cât de fraieră a fost de m-a crezut" îţi spui şi apoi râzi copios. Şi da, te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis eternitatea. Am crezut atunci când mi-ai spus că eu voi fi a ta pentru totdeauna, iar noi vom trăi o viaţă idilică şi perfectă. Eram un haos perfect. Eram ca o tornadă împreună. Ne certam şi aruncam cuvinte, aruncam şi farfurii câteodată, dar ne iubeam. Sau măcar eu te iubeam.
Regret doar că nu vei ştii niciodată cât de mult te-am iubit. Regret că niciodată nu ţi-am putut arăta intensitatea sentimentelor mele. N-am vrut să te simţi constrâns niciodată. De asta te-am lăsat liber. Te-am iubit şi te-am lăsat să alegi. Dacă m-ai fi iubit nu ai fi avut între ce să alegi. Dar tu nu te iubeşti decât pe ţine. Dar într-o zi când vei învăţaa să iubeşti ce vei face? Ce crezi că îi poţi oferi unei femei care te iubeşte? Banii tăi? Poziţia ta socială? Iubite, ea nu vrea decât timpul tău, vrea atenţia ta. Regret că nu ţi-am spus toate cuvintele în faţă şi poate ai crezut că iubesc cu jumătăţi de măsură. Regret că nu am ştiut să te fac să înţelegi. Regret că am obosit prea repede şi am cedat atât de uşor atunci când tu ai plecat.
Ideea că va trebui să trag după mine toate regretele astea restul zilelor mele mă ucide. Şi totuşi am supravieţuit după tine, deşi nu am crezut că sunt capabilă. Poate într-o zi chiar voi reuşi să mă împac cu ideea că te-am pierdut şi nu am reuşit să îţi fac viaţa suficient de frumoasă alături de mine.
Cu bine iubite."
Sursa: povesteata.eu
