Experții de la Institutul Național de Sănătate Publică spun că, în prezent, nu există date care să arate că mobilitatea populației este mai redusă dacă școlile sunt închise. În plus, cei de la INSP subliniază că în vacanță elevii pot circula mai mult în spațiile aglomerate, acolo unde riscul de infectare este mai mare.
Experții de la INSP au mai transmis că nu au recomandat închiderea școlilor pentru două săptămâni. Aceștia spun că este important ca școlile să funcționeze în format fizic, concomitent cu introducerea noilor restricții, și capacitatea de testare să crească.
”Noi nu am dat nicio recomandare în privința școlilor. Nu, din contră, există studii care arată că în momentul în care copiii sunt liberi să circule, trebuie înplementate de alte tipuri de restricții concomitent astfel încât să nu se mute din școală în alte locații. Există studii care arată că școala trebuie să funcționeze fizic concomitent cu introducerea celor la alte restricționate restricționării celorlalte activități care să favorizeze școala fizică și, evident, cu testare, cu screening”, a declarat directoarea INSP, Adriana Pistol.
Școlile sunt închise până pe 8 noiembrie. Ministrul Educației a anunțat că după această dată ia în calcul ca elevii să revină în format online, formatul fizic putând fi posibil acolo unde incidența va fi foarte redusă.