Guvernul a decis câți bani de cazare și masă vor primi refugiații ucraineni, și în ce condiții, până la sfârșitul acestui an, începând din 1 mai 2023.
Guvernul a adoptat miercuri hotărârea care stabilește ce bani vor mai primi refugiații ucraineni în acest an pentru cazare și masă, de la 1 mai. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunțat că este vorba de resurse atât pentru plata sumelor restante de ordinul zecilor de milioane de euro pentru primele 4 luni din acest an, cât și pentru noul program de sprijin.
„Există resurse necesare pe de o parte pentru a acoperi lucrurile care s-au acumulat în ultimele luni și necesită decontări și Guvernul va asigura resurse și pentru noul act normativ care va intra în vigoare din 1 mai. Ministerele de resort se ocupă în acest moment, mă gândesc la MAI și Ministerul de Finanțe - pentru a găsi resursele necesare pentru a acoperi sumele datorate pentru primele 4 luni ale acestui an”, a declarat miercuri Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Întrebat despre sumele ce trebuie recuperate de proprietarii români de la stat pentru primirea refugiaților ucraineni, purtătorul de cuvânt al Guvernlui a anunțat că sunt „de ordinul zecilor de milioane de euro”.
„Cred ca evidența exactă o au cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, acolo unde potrivit mecanismului se demarează aceste programe, în orice caz la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Nu sunt sume derizorii, sunt sume de ordinul zecilor de milioane de euro, cel puțin dacă ne raportăm la cheltuielile similare efectuate până acum dar dacă doriți o evidență exactă cu siguranță atât MAI cât și Ministerul de Finanțe vă pot oferi aceste date”, a mai spus Dan Cărbunaru.
Despre ucrainenii care s-au stabilit în România, Dan Cărbunaru a precizat că Aproape 8.000 de cetățeni ucraineni sunt deja angajați și muncesc în România și peste 1.133 de copii sunt în prezent înmatriculați în școli, potrivit datelor Guvernului. Dan Cărbunaru a mai anunțat că în ultimul an și două luni, în România au intrat, din 10 februarie 2022, înainte de declanșarea războiului RUsiei în Ucraina, peste 4 milioane de cetățeni ucraineni, din care puțin sub 100.000 de cetățeni au rămas în țară.
CÂȚI BANI DE CAZARE ȘI MASĂ PRIMESC REFUGIAȚII DIN UCRAINA - CONDIȚIILE ÎNDEPLINITE
Refugiații ucraineni - persoane singure sau familii - vor primi sume diferite de bani pentru cazare și masă pentru primele 4 luni consecutive, începând cu data de 1 mai și numai după îndeplinirea unor condiții legate de căutarea unui loc de muncă și înscrierea copilului la școală. Din luna a 5-a și până la finalul acestui an, statul va mai deconta doar banii de cazare pentru cei care s-au angajat.
Din luna mai până la sfârșitul anului în curs - 2023, familiile și persoanele singure vor beneficia doar de ajutorul pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, care se va acorda tot diferențiat, respectiv 750 lei/lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie. Pentru a primi însă acești bani, solicitanții trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: a) solicitantul și membrii de familie ai acestuia să fie încadrați în muncă; b) să aibă înscriși copiii minori în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar, în calitate de preșcolari, elevi sau ca audienți.
Familiile și persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, vor beneficia, începând cu data de 1 mai 2023, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni de următoarele sume forfetare:
- 750 lei/ lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare
- 600 de lei / lună pentru fiecare persoană pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.
CONDIȚIILE pe care trebuie să le îndeplinească refugiații ucraineni pentru a primi banii de la statul român
- pentru prima lună, singura condiție impusă este ca străinul să fie beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului. Solicitanții trebuie să depună o cerere la autoritatea administrației publice locale a unității/ subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia optează să locuiască, însoțită de copia permisului de ședere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, aflat în perioada de valabilitate. Autoritățile publice vor verifica apoi, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, prin aplicația informatică, îndeplinirea condiției de beneficiar al Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului.
- pentru următoarele 3 luni, acordarea banilor ține de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- a) solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României, să fie înregistrați la una din agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a Municipiului București sau, după caz, să fie încadrați în muncă pe teritoriul României.
- b) să aibă înscriși copiii minori care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/ clase/ formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar, în calitate de preșcolari, elevi sau ca audienți.
CÂȚI COPII UCRAINENI SUNT ÎNSCRIȘI ÎN SISTEMUL DE EDUCAȚIE DIN ROMÂNIA
Elevi sau preșcolari refugiați din Ucraina sunt înscriși ca audienti 4.151 din care 1.596 preșcolari și 2.555 elevi, în timp ce 1.133 de copii sunt inmatriculați în scolile din tara noastră, din care 405 preșcolari și 728 de elevi.
CÂȚI UCRAINENI MUNCESC ÎN ROMÂNIA
În ceea ce privește încadrarea în muncă, până in prezent numărul contractelor de muncă înregistrate în Revisal a ajuns la 7.885 de contracte de muncă la data de 26 aprilie anul curent - cetățeni ucraineni care lucrează în țara noastră.