Noua măsură face parte din deciziile luate de Administrația americană pentru Securitatea Transporturilor (U.S. Transportation Security Administration—TSA) pentru sporirea securității pe aeroporturi în urma avertismentelor privind riscul crescut al unor atentate ale rețelei teroriste al-Qaida împotriva avioanelor civile.
În consecință, agenții de securitate de pe aeroporturile din Europa, Orientul Mijlociu și Africa ar putea să solicite pasagerilor să pornească dispozitivele electronice pe care le au asupra lor, cum ar fi telefoanele mobile (inclusiv smartphone-urile) și laptopurile, iar dacă vor constata că bateriile lor sunt descărcate, atunci aceste aparate nu vor mai fi primite la bordul avioanelor care au ca destinație un aeroport de pe teritoriul Statelor Unite. Măsura este motivată de faptul că astfel de aparate pot fi transformate în dispozitive explozive.
Potrivit unor oficiali americani din domeniul securității, TSA a indicat de asemenea agenților de securitate de pe aeroporturi să verifice foarte atent încălțămintea pasagerilor.