„Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a declarat Drulă la Timișoara.
Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.
Potrivit unor stenograme apărute în presă la mijlocul săptămânii, președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu și senatorul PNL, George Stângă, au fost înregistrați în timp ce își exercitau influența pentru a-l convinge pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să le țină oamenii pe posturi și să mai închidă ochii la anumite lucruri.