”Conform Raportului de activitate al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru anul 2022, numărul certificatelor de concediu medical a fost asemănător cu cel din anul 2021, aproximativ 8,4 milioane de documente”, anunţă, luni, CNAS, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, în 2021 au fost emise 8.405.230 certificate medicale pentru un număr total de 45.566.833 zile, iar în 2022 au fost emise 8.364.871 certificate de concediu medical pentru un număr total de 40.029.055 zile.
Pentru comparație, în primul trimestru din 2023 s-a înregistrat un număr de 1.836.315 certificate de concediu medical, respectiv un număr de 8.411.667 zile de concediu medical decontabile de casele de asigurări de sănătate.
Instituţia precizează că sumele decontate pentru concediile medicale a fost în continuă creştere din 2019, în 2022 depăşind 5,9 miliarde de lei.
”Menţionăm că sumele decontate nu pot fi suprapuse numărului anual de certificate de concediu medical depuse spre decontare, deoarece există un decalaj semnificativ între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării. Astfel, angajatorul poate depune spre decontare certificatul de concediu medical în termen de 90 de zile de când angajatul prezintă documentul respectiv la serviciu, după care curg alte termene de validare şi corectare a eventualelor erori la nivelul caselor de asigurări de sănătate”, anunţă CNAS.
Potrivit instituţiei, la data de 31 mai 2023 valoarea totală a indemnizaţiilor de concediu medical decontabile de CNAS era de 1,93 miliarde lei.
”Începând cu luna august 2021, CNAS a implementat un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical, în cel puţin două etape, prin care asiguratul beneficiază de o mai bună monitorizare a afecţiunii. Totodată, această reglementare are şi rolul de a descuraja acordarea nejustificată de concedii medicale. CNAS poate verifica doar retroactiv modul în care sunt acordate certificatele de concediu medical: înscrierea tuturor informaţiilor obligatorii, cod de boală etc”, a mai transmis instituţia.
CNAS precizează că nu dispune de alte pârghii de control
”A existat în Parlament o propunere de reglementare care să permită verificarea persoanelor aflate în concediu medical fără a le fi încălcată intimitatea. Propunerea a fost respinsă”, a mai transmis CNAS.
”Vrem să susţinem în continuare din punct de vedere financiar salariaţii care din motive de sănătate nu-şi pot desfăşura activitatea obişnuită, dar trebuie să fim fermi faţă de bolnavii închipuiţi, faţă de cei care fac un sejur în plus sau alte activităţi în folos propriu pe bani publici”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la 6 milioane de angajați și a cerut un raport detaliat.