Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de substanţe interzise nu sunt gata în 72 de ore să-şi primească permisul de conducere înapoi, până la finalizarea analizelor.
"În şedinţa Guvernului de astăzi, condusă de premierul României, (...) acesta ne-a solicitat un mecanism, o soluţie, astfel încât, în 72 de ore de la momentul recoltării probelor biologice sau testului iniţial în stradă care a ieşit pozitiv şi ulterior s-a procedat la recoltarea probelor biologice, să avem un răspuns. Până la următoarea şedinţă de guvern analizăm şi vom reglementa, vom vedea sub ce formă ca şi act normativ", a spus Despescu la Digi24.
El a explicat că, după ce conducătorul auto este oprit în stradă şi supus testului de consum de droguri, iar rezultatul a ieşit pozitiv, acesta este condus la o unitate medicală, autorizată, pentru prelevarea de probe. Dacă refuză, este condus, de asemenea, de echipajul de poliţie la aceleaşi unităţi medicale unde se recoltează probe biologice.
"Din acel moment, în 72 de ore, conducătorul auto trebuie să aibă un răspuns de la autorităţi. În acele 72 de ore, şi dacă a ieşit la aparat pozitiv, şi dacă refuză, se procedează la retragerea permisului de conducere ca măsură administrativă de înlăturare a unui pericol imediat, până la obţinerea rezultatului - fără dosar penal. Dacă rezultatul nu vine în 72 de ore, domnul premier a solicitat act normativ, ca după acest interval de timp să i se restituie permisul de conducere, procedura merge mai departe. Dacă rezultatul la probele biologice care vin după 72 de ore este pozitiv, se va întocmi dosar penal pentru conducere sub influenţa produselor interzise", a afirmat Despescu.
Aparatul Drugtest, potrivit acestuia, detectează doar prezenţa substanţei, însă numai după ce vin rezultatele de la laborator, acestea pot fi considerate ca probe într-un dosar penal.
Poliţia Română menţionează că nu toţi şoferii care vor fi opriţi în trafic vor fi testaţi pentru consum de droguri, ci numai cei care se încadrează în anumite circumstanţe, precum antecedentele la consumul de substanţe interzise, sau prezenţa în autovehicul a unor recipiente susceptibile de a fi folosite la consumul de droguri.