Presa din Marea Britanie relatează că Boris Johnson nu s-a oprit doar la petrecerea din primul an pandemic, în mai 2020. Acesta ar fi participat la alte două în aprilie 2021, chiar înainte de funeraliile Casei Regale pentru prințul Philip, desfășurate pe 17 aprilie. Soțul reginei Elisabeta a II-a a murit pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani.
Mai mulți membri din angajații reședinței oficiale din Downing 10 a premierului Boris Johnson ar fi participat la cel puțin două petreceri în aprilie 2021, interzise pe timp de pandemie. În plus, reuniunile ar fi avut loc chiar înaintea înmormântării prințului Philip. Mai mult, premierul i-ar fi cerut scuze reginei pentru aceste „întâlniri” cu câteva ore înainte de desfășurarea funeraliilor regale. Noile detalii au ieșit la iveală chiar după ce Boris Johnson a recunoscut că a fost prezent la o reuniune în mai 2020, crezând că este una de lucru și nu o petrecere.
Boris Johnson, SCUZE după ce a fost la o petrecere în LOCKDOWN, în 2020: „Am crezut că e o ședință de lucru, nu știam...”
Despre evenimentele din aprilie anul trecut, DailyMail relatează, vineri, că mai mulți consilieri guvernamentali și funcționari publici au băut și au dansat în sălile și grădina din Downing Street 10 chiar pe 16 aprilie 2021. A doua zi, regina a stat singură în capela din castelul Windsor, plângându-și soțul, prințul Philip.
Purtătorul de cuvânt al premierului a declarat că acesta a cerut scuze Casei Regale pentru comportamentul „regretabil” din aprilie 2021.
„Este profund regretabil că acest eveniment a avut loc în acel moment, de doliu național”, a spus purtătorul de cuvânt, care a refuzat să confirme însă dacă Boris Johnson a vorbit personal cu regina despre acest lucru. Ce este sigur este că scuzele au fost prezentate cu doar câteva ore înainte de înmormântarea prințului consort, potrivit publicației.
În noaptea de dinaintea funeraliilor au fost organizate două petreceri, una pentru plecarea consilierului premierului - jurnalistul James Slack și alta pentru plecarea unui fotograf din echipa premierului.