Se încinge scandalul în jurul dosarului deschis pe numele lui Clotilde Armand. Florin Manole, președintele PSD al sectorului 1 dezvăluie neregulile făcute de Clotilde Armand în primărie! În loc să se ocupe de problemele reale ale sectorului, printre care și cele legate de școli, primărița cheltuie bugetul pe afișe!
"Școlile din Sectorul 1 au nevoie de investiții, reparații, pază, că tot vorbim de cazul care nu este singular de abuz. În loc să se ocupe de problemele reale, dna Armand și-a găsit cel mai serios lucru de făcut: să schimbe panourile care denumesc școlile. Vrea să pună sigla primăriei. Nu știu de ce. Crede că părinții vor fi impresionați.", a declarat Florin Manole.
Totodată, Clotilde Armand este acuzată de Consiliul Superior al Magistraturii că a încălcat independența judecătorilor. Reacția CSM a venit după ce edilul a susținut că cel care trebuia să dea un verdict final în cazul său a fost schimbat peste noapte, la ordinul politicienilor.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a transmis că dosarul în care este urmărită penal Clotilde Armand a urmat toate procedurile. Reprezentanții instituției sustin că procurorii care au făcut anchetă în cazul incompatibilității edilului au fost detașați în alte instituții, fără să aibă o legătură cu acestă speță.
Armand susține că se încearcă scoaterea sa din cursa pentru Primăria Sectorului 1 și spune că ancheta a avut un parcurs defectuos.