Parlamentarii PSD şi ALDE au încercat să îşi ducă mai departe activitatea, dar au concluzionat că nu se pot auzi din cauza muzicii. Pentru o scurtă perioadă, preşedintele comisiei pentru legile justiţiei, Florin Iordache, a părăsit sala.
„Exact la începutul comisiei pe legile justiţiei, am cerut să se ia o pauză şi să reluăm ulterior discuţiile, tocmai pentru a putea fi cu toţii la plen, unde se discuta bugetul. Robert Turcescu (parlamentar PMP de Constanţa – n.r.) a avut foarte multe amendamente. Am vrut să fiu prezent la discuţiile pe buget. De altfel, într-o pauză, am şi fost acolo, am şi votat, desigur pozitiv, anumite amendamente”. „Cei de la putere au stabilit însă abuziv ca aceste şedinţe să se ţină concomitent. Nu se pot ţine aşa, este ilogic. De aceea, gestul meu a fost unul de protest faţă de un abuz. Pur şi simplu nu am putut să stau ca un elev în bancă, eventual cu mâinile pe băncuţă, în timp ce ei nu ne lasă nici măcar să vorbim. Am spus de la început că voi face un mic abuz, dar pentru a opri un abuz mult mai mare. Este o formă de protest, nu am jignit pe nimeni. Nu îmi face nici o plăcere că am făcut acest lucru, dar e o reacţie faţă de un abuz. Ei trec modificările fără să ţină cont de nimeni, nici de magistraţi, care aţi văzut că şi ei au protestat. Foarte multă lumea mi-a spus, pe de altă parte, că se simte reprezentată de gestul meu, pentru că PSD trece legi fără dezbateri, fără să discute”, a explicat Ion Stelian pentru replicaonline.ro.
FINAL. Circ și muzică clasică în Comisia Iordache. Au dat raport pe ultimele două legi ale Justiției