Anunțul că moțiunea simplă la adresa lui Cristian Ghinea a picat a iscat un scandal uriaș în ședința de plen a Camerei Deputaților. Și asta pentru că mai mulți aleși ai puterii ar fi votat online, de pe tabletă, iar acest lucru încalcă regulamentul, susține opoziția.
„Degeaba va agățați de chichițe inventate domnii de la PSD”, a spus deputatul Ionul Moșteanu, în timp ce pe fundal erau huiduieli: hoți, hoți.
„Hoții strigă hoții”, a replicat Moșteanu.
„Vreau să se consemneze faptul că moțiunea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților. Colegii dvs chiulangii trebuia să fie în sală să îl susțină pe Ghinea”, a spus Alfred Simonis.
Și George Simion a susținut că moțiunea a trecut: „Conform regulamentului Camerei Deputaților această moțiune simplă a trecut. Este abuz în serviciu”.
Reprezentanții coaliției susțin că procedura de vot a fost corectă.
„Singura situație in care s-a votat strict pe tableta a fost cea in perioada de urgentă. Motiunea a fost respinsă”, a spus Gabriel Andronache.
Social-democrații amenință că vor depune plângere penală pentru nerespectarea legii.
„Dvs va asumati incalcarea legii. PSD nu accepta, vom face ca cei care sunt vinovati sa plateasca”, a spus Simonis.
Moțiunea simplă la adresa ministrului Investițiilor și fondurilor europene a fost dezbătută luni. Ghinea a fost chemat de PSD pentru a da explicații legate de observațiile Comisiei Europene cu privire la planul prin care România încearcă să obțină de la UE 30 de miliarde de euro.