Conform IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 19 decembrie, a fost sesizat prin SNUAU 112 faptul că, în proximitatea unei instituții publice din localitatea Șieuț, a izbucnit un scandal, fiind implicate mai multe persoane.
„Au intervenit pentru aplanarea acestuia luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, fiind identificate persoanele implicate, respectiv zece cetățeni din Republica Moldova, aflați în tranzit înspre localitățile de domiciliu și șapte localnici.
În urma intervenției și verificărilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 38 de ani, toți din Republica Moldova, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii publice, lovire sau alte violențe și violarea sediului profesional.
În prezent aceștia se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 20 decembrie, vor fi prezentați parchetului, cu propunere de luare a unei măsuri preventive", a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.