Fără autorizație de mediu, de un an, se excavează un munte. Proprietarul exploatării ar fi unul dintre denunțătorii Elenei Udrea. Controversatul om de afaceri ar fi amenințat inclusiv sătenii.
Timp de un an, în comuna argeșeană Sălătrucu, s-a exploatat pe rupte fără autorizație de mediu. Localnicii s-au trezit într-o hărmălaie și un praf care face aerul irespirabil din cauza firmei care scoate piatră din zonă, iar coșmarul nu se termină aici. Oamenii spun că sunt amenințați să nu protesteze.
Firma care exploatează cariera a cerut avizul de mediu abia săptămâna aceasta, ocazie pentru localnici să ceară explicații proprietarului, controversatul om de afaceri Corin Boian.
După două ore de scandal, inspectoarele de la Agenția pentru Protecția Mediului Argeș au notat promisiunea lui Boian că va remedia situația prin amplasarea unor panouri antifonice și mai multe bazine de spălat mașinile înainte de ieșirea din șantier. Însă, exploatarea fără aviz pe o perioadă de un an, rămâne încă o o problemă.
Firma este proprietatea unui cetățean român și a unuia belgian. Unul a pus la dispoziție terenul, altul a venit cu relațiile. În acte, apare fiica unei foste președinte PDL Argeș. În fapt, firma este controlată de Corin Boian, denunțătorul Elenei Udrea, după cum arată presa locală. La firma care se ocupă cu livrarea pietrei pentru autostrada Pitești Curtea de Argeș lucrează și Dan Ionescu, fost secretar de stat în guvernul Stolojan.