Ortodoxe
Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului
Greco-catolice
Sf. aep. Sofronie al Ierusalimului
Romano-catolice
Sf. Constantin, rege m.
Sfântul Ierarh Sofronie, patriarh al Ierusalimului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 martie.
S-a născut în Damasc, Siria, şi a învăţat la şcolile renumite din vremea sa. A intrat în viaţa de obşte din Mănăstirea Sfântului Teodosie, situată în deşertul Iudeii, între Betleem şi Ierusalim, prima mănăstire de obşte din Palestina.
Sfântul Sofronie l-a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moshu, autorul "Limonariului" (Livada duhovnicească), o lucrare ascetică cunoscută în spiritualitatea ortodoxă. "Limonariul" relatează fapte, diferite istorii şi apoftegme, sfaturi duhovniceşti, culese din călătoriile şi pelerinaje numeroase pe care Ioan Moshu le-a făcut, singur sau împreună cu Sfântul Sofronie, pe la diferite mănăstiri.
Viitorul patriarh al Ierusalimului a călătorit cu dascălul său în Răsărit şi în Apus (ajungând până la Roma), iar în urma trecerii la cele veşnice a pustnicului Ioan s-a întors la Ierusalim.
După moartea patriarhului Ierusalimului, Zaharia, a urmat în scaunul patriarhal Sfântul Sofronie. S-a făcut cunoscut ca un mare apărător al dreptei credinţe, în acea vreme Biserica fiind tulburată de erezia monoteliţilor, susţinută atât de patriarhul Constantinopolului cât şi de papa Honorius.
Monoteliţii considerau că în Hristos, Dumnezeul-Om, ar fi existat o singură voinţă, cea divină. După dezbateri aprinse, al şaselea Sinod Ecumenic (681) a reuşit să stingă controversa monotelită, condamnând monotelismul împreună cu toţi susţinătorii lui.
Înainte ca cetatea Ierusalimului să fie invadată de arabi, Sfântul Sofronie a încheiat cu califul Omar un pact prin care erau recunoscute libertăţile civile şi religioase ale creştinilor şi evreilor în schimbul plătirii unui tribut.
Aşezământul de pace făcut cu patriarhul Sofronie nu a fost însă respectat, iar creştinii din Ierusalim sufereau multe nedreptăţi.
Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia de-a pururea şi ruga pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creştinilor, urâciunea pustiirii şi necinstirea locurilor sfinte. Şi, fiind auzit, degrabă a plecat în "Ierusalimul cel de sus".
