La aceeași dată, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța - Serviciul Antidrog au efectuat două acțiuni de prindere în flagrant, în municipiile Constanța și Medgidia și 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Medgidia.
În urma acestora au fost ridicate, în vederea confiscării, 48,4 grame de substanță vegetală, peste 150 de pliculețe conținând substanță vegetală, 8 telefoane mobile, peste 270 de cutii cu petarde și 196 de petarde, deținute fără drept, precum și 21.850 de lei și 500 de euro.
La data de 31.05.2020, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a 7 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de un alt inculpat a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Șapte inculpați, arestați pentru 30 de zile. Ei sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat
