Potrivit reprezentanţilor Poliţiei judeţene Bacău, incidentele violente, în urma cărora a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, au avut loc în urmă cu zece zile.
”La data de 17 decembrie a.c., Poliţia oraşului Dărmăneşti a fost sesizată de un bărbat de 36 de ani despre faptul că mai multe persoane ar fi provocat scandal, ar fi lovit cu obiecte contondente un tânăr de 22 de ani şi i-ar fi distrus ferestrele şi uşile imobilului. Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale care, în urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, au identificat 7 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 47 de ani, toţi din oraşul Dărmăneşti, bănuiţi de comiterea faptelor. La data de 24 decembrie a.c. au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie, la domiciliile celor în cauză. Poliţiştii au descoperit obiecte contondente şi alte mijloace materiale de probă”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Bacău.
În urma probatoriului administrat, doi dintre participanţii la scandal au fost reţinuţi, iar ulterior instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru tentativă de omor. Este vorba despre doi tineri, de 23 şi 28 de ani. Poliţia anunţă că în acest caz cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.