Trebuie să ştiţi, însă, că nu doar cafeaua ne umple de tonus. Putem să ne câştigăm energia din surse naturale şi sănătoase precum somn, alimentaţie, sport şi chiar aer curat.
1. Somnul, secretul energiei
Seara, înainte de culcare, scopul suprem trebuie să fie un somn profund, fără coşmaruri. Veţi remarca cât de bine vă veţi trezi dis de dimineaţă. Până la urmă, acesta este scopul somnului: de a permite corpului să se odihnescă şi să se energizeze, lucru imposibil de realizat, în prezenţa cofeinei, care ne agită şi ne alungă cheful de somn.
2. Începeţi ziua cu sport
Cum putem prelungi buna dispoziţie pe care o avem după un somn profund, dacă nu cu zece minute de gimnastică. Este cea mai bună modalitate de a da un imbold atât creierului, cât şi corpului. Cu sângele oxigenat, ne vom simţi gata de a rezolva orice problemă ar apărea. Faceţi zilnic exerciţii fizice.
3. Nu uitaţi de micul dejun
Şi nu-l împărţiţi cu nimeni! Aş spune proverbul. Alegeţi un meniu care să includă carbohidraţi complecşi precum fulgii de cereale integrale, pe care corpul îi metabolizează uşor în energie. Pe parcursul zilei, continuaţi cu mese echilibrate. Aveţi grijă ca din alimentaţie să nu lipsească fructele şi legumele proaspete.