UPDATE - Salvamont Maramureș anunţă că tânărul de 23 de ani a fost găsit. El coborâse lângă o casă şi a fost identificat de nişte localnici care au alertat echipele de căutare.
Tânărul se află în grija familiei.
Tânărul, diagnosticat cu epilepsie, a plecat de acasă fără a-și lua medicația și nu mai poate fi contactat de familie.
Autoritățile s-au mobilizat pentru găsirea tânărului
Alerta a fost dată printr-un apel la 112, iar echipele Salvamont au demarat imediat operațiunea de căutare. Specialiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș acționează pe dealurile din apropierea localității cu sprijinul unei drone echipate cu termoviziune, pentru a crește șansele de localizare a tânărului în condiții de vizibilitate redusă.
„Apelul primit ne-a informat că tânărul nu și-a mai luat tratamentul și aparținătorii nu mai reușesc să ia legătura cu el. În astfel de cazuri, timpul este esențial, așa că am mobilizat echipa de prim răspuns și echipamente speciale pentru a-l găsi cât mai repede”, au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș.
Având în vedere starea de sănătate a tânărului și condițiile dificile din teren, fiecare minut contează în această operațiune de salvare. Echipele de intervenție continuă căutările, sperând să-l găsească rapid și în siguranță.
Autoritățile fac apel la locuitorii din zonă să anunțe imediat dacă au informații despre tânărul dispărut.