Un bărbat a sunat la 112 să anunţe că prietenul său, cu care fusese pe munte, s-a întors să-şi caute telefonul şi nu a mai ajuns acasă. Salvamontiştii au pornit în căutarea sa, dar bărbatul ajunsese deja acasă şi se culcase.
Din cele povestite de iniţiatorul apelului rezulta că cei doi au coborât împreună de la Cabana Postăvaru, iar când au ajuns în dreptul staţiei inferioare a telescaunului Ruia, unul din ei şi-a amintit că îşi pierduse telefonul pe drumul de la cabană şi a decis să meargă înapoi să-l caute.
Cei doi au stabilit că se vor reîntâlni în Poiana Braşov, însă bărbatul plecat în căutarea telefonului nu a mai apărut.
„O echipă de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, a plecat imediat în căutarea lui, dat fiind faptul că, la acel moment, temperatura era foarte scăzută, înregistrându-se -1 grad Celsius”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Ulterior, echipei s-au alăturat şi un jandarm montan, un angajat din cadrul Poliţiei şi echipa suport a Salvamont.
Căutarile s-au întins pe durata a 4 ore, timp în care au fost „periate” mai multe trasee turistice şi de biciclete din zonă.
După o nouă verificare, salvatorii au aflat că persoana anunţată ca dispărută era, din fericire, acasă.