Salarii profesori. Nu sunt fonduri suficiente pentru plata integrală a contribuțiilor la sănătate și pensii. Sunt probleme în peste 30 de județe, acolo unde directorii nu au semnat încă statele de plată.
După tăierile de venituri din sistemul medical, a venit rândul dascălilor să-și facă griji pentru ziua de mâine. Salariile mărite în luna martie pentru toți profesorii din sistemul de învățământ generează blocaje. Sunt bani pentru plata netă a lefurilor, însă inspectoratele școlare nu au fonduri suficiente să plătească contribuțiile salariaților.
"Lucrurile sunt foarte serioase și foarte grave pentru că pentru că nu vorbim doar de întârzieri și penalități și vorbim de reținerea la sursă și atunci profesorii care se îmbolnăvesc și își iau concediu medical dacă nu sunt aceste contribuții plătite nu pot să beneficieze de concediu medical", a spus George Purcar, vicepreşedinte FSLI:
Salarii profesori. S-a ajuns în această situație pentru că salariile dascălilor și ale personalului auxiliar se plătesc în funcție de costul standard per elev, o sumă anuală aprobată prin hotărâre de Guvern. Banii sunt, însă, insuficienți și nu acoperă toate cheltuielile unităților de învățământ. Luna trecută au fost probleme în 30 de județe, iar luna aceasta, directorii din 37 de județe nu au semnat încă statele de plată.
"Atunci cand au venit sumele în luna aprilie aferente plăţii salariilor pe luna martie au venit în cuantum de 70%. În mai au venit banii pentru aprilie. Şi în mai a venit suma diminuată, chiar faţă de cea din aprilie, astfel încât contribuţiile erau acoperite cam 50%", a afirmat Laurentiu Leoreanu, deputat PNL.
Salarii profesori. Ceea ce înseamnă că directorii au la dispoziție două variante. Fie plătesc parțial salariile pentru a avea bani și de contribuții, fie nu fac deloc respectivele plăți. Data de salariu în sistemul de învățământ este în ziua de 14 a fiecărei luni. Ministrul Educației susține că toate lefurile vor fi plătite integral, iar inspectoratele vor primi restul fondurilor de care au nevoie.
Liberalul spune că directorii unităţilor şcolare se tem să semneze statele de plată. Aceeaşi situaţie a fost semnalată şi de un alt deputat PNL, Florin Roman, în judeţul Alba. Acolo, sumele necesare pentru plata contribuţiilor au venit în proporţie de 88% în unele cazuri. Aşa că profesorii au primit salariile parţial, cu promisiunea că vor recupera diferenţa în perioda următoare.