Ce s-a întâmplat cu Sabina, de fapt
Sabina și-a informat familia că intenționează să obțină un loc de muncă în Belgia, unde urma să participe la un interviu. Cu toate acestea, în apartamentul său din Brașov, sora și cumnatul ei au descoperit dovezi care contraziceau această poveste. Printre acestea, se numărau chitanțe pentru trei bilete de avion: unul pe ruta București-Bruxelles și două pentru Bruxelles-Sharm-el-Sheikh, cu întoarcere programată pe 28 iunie.
Ultima activitate online a Sabinei a fost înregistrată pe 26 iunie pe WhatsApp, după care telefonul ei a fost închis. Aceasta a stârnit îngrijorare în rândul apropiaților, care au început să investigheze situația pe cont propriu. În urma cercetărilor, s-a descoperit că Sabina cheltuise recent aproximativ 1.000 de euro, bani despre care familia bănuiește că ar fi fost trimiși de un bărbat cunoscut prin Tinder. De asemenea, familia se teme că femeia ar fi căzut în plasa unor traficanți de carne vie.
Sabina, care nu este căsătorită și nu are copii, își făcuse cont pe Tinder cu puțin timp înainte de dispariție. Întrucât nu avea un loc de muncă stabil de câteva luni, sora ei o ajuta financiar, iar tatăl ei îi acoperea cheltuielile. Descoperirea unor sume mari de bani cheltuite într-un timp scurt a ridicat suspiciuni serioase.
Ce au mărturisit rudele româncei
Alex Popescu, cumnatul Sabinei, crede că aceasta a fost atrasă într-o capcană la Bruxelles și, ulterior, sechestrată. „Metoda este clasică. Cred că s-a lăsat păcălită fără să realizeze că va trebui să dea înapoi acești bani și să fie exploatată”, a declarat el pentru Gândul.ro.
Dispariția a fost raportată la Poliția din Brașov, care a demarat o anchetă în acest caz. În paralel, cumnatul și sora Sabinei continuă investigațiile pe cont propriu, sperând să obțină informații suplimentare despre locul unde s-ar putea afla.
„Tatăl ei este pensionar, are 71 de ani, și a fost cu noi la poliție să o dăm dispărută, dar nu se poate ocupa de asta. Noi trebuie să investigăm. Mi-a promis cineva care locuiește în Belgia că va suna la poliția din Bruxelles. Sunt curios dacă a părăsit Belgia”, a mai spus Alex Popescu.
În acest moment, Sabina Tomescu rămâne de negăsit, iar familia ei trăiește în tensiune și speranță că va fi găsită în siguranță.
„Ea nu avea loc de muncă de câteva luni, o ajuta sora ei cu bani, iar tatăl ei îi plătea facturile. Am descoperit că a rulat o sumă mare de bani într-un timp scurt. Am găsit și chitanțele pentru biletele de avion, care au costat 405 euro. Își făcuse cont pe Tinder de puțin timp. Bănuiesc că cineva i-a trimis banii pe card și probabil i-a sucit mințile, spunându-i: \"Iubita mea, ne vedem la Bruxelles și plecăm împreună în Egipt, la Sharm-el-Sheikh\". Mi-e teamă că a fost atrasă în capcană la Bruxelles și a fost sechestrată. Metoda este clasică, cred că s-a lăsat păcălită fără să realizeze că va trebui să dea înapoi acești bani și să fie exploatată”, a spus Alex Popescu, cumnatul femeii, potrivit sursei citate.