De ce mor turiștii din Grecia
O serie de decese tragice în rândul turiștilor străini pe insulele din Grecia a stârnit îngrijorare și dezbatere în comunitatea internațională, pe măsură ce autoritățile locale și experții încearcă să înțeleagă mecanismele care stau la baza acestor incidente și să identifice riscurile asociate.
Publicația greacă Ekathimerini a discutat cu Miltos Zervas, un excursionist și alpinist cu experiență, editor al revistei de drumeții "Anevenontas", pentru a înțelege mai bine contextul acestor tragedii.
Potrivit lui Zervas, majoritatea deceselor s-au produs pe insule care, în ultimii ani, au dezvoltat rețele extinse de trasee de drumeție pentru a atrage turiști și pentru a prelungi sezonul turistic. În ciuda acestei expansiuni, turiștii nu sunt întotdeauna suficient de informați cu privire la dificultățile și riscurile acestei activități, în special în lunile de vară.
Turiștii cad pradă temperaturilor ridicate din Grecia
El a exemplificat cu tragediile anterioare de pe traseul de drumeție E4 din sudul Cretei, unde și-a desfășurat propriile aventuri. Zervas a subliniat că chiar și pentru el, un excursionist antrenat, temperaturile ridicate pot fi extrem de epuizante, mai ales într-un teren dificil.
„Localnicii nu merg nicăieri în mijlocul zilei. Între orele 2 și 5 după-amiaza nu este niciun suflet afară. Oamenii din zonă au dezvoltat un comportament dictat de mediul natural, pe care un vizitator îl poate ignora dacă nu i se atrage atenția. Oricine poate să o pățească foarte ușor", a continuat expertul.
O observație crucială făcută de Zervas este că majoritatea victimelor sunt turiști străini, care nu sunt obișnuiți cu climatul și terenurile grele din Grecia. El a adăugat că localnicii nu se deplasează în aer liber în intervalul orar 14:00-17:00 din cauza căldurii intense, iar această practică este crucială pentru supraviețuire în condițiile naturale ale insulelor.
Lefteris Trikiriotis, ghid montan și membru al Comitetului pentru trasee din Regiunea Egee de Nord, a susținut această perspectivă, atrăgând atenția asupra faptului că mulți turiști vin în Grecia sub sloganul "mare, sex și soare", fără a fi conștienți de complexitatea și dificultățile activităților precum drumețiile.
Trikiriotis a subliniat necesitatea unei educații turistice mai riguroase și a unor reguli clare pentru cei care să se aventureze pe traseele de drumeție din Grecia. El a insistat asupra importanței echipamentului adecvat, alimentației corespunzătoare, hidratării continue și a altor măsuri de siguranță esențiale pentru evitarea unor tragedii similare.
În plus, purtătoarea de cuvânt a Poliției elene, Konstantia Dimoglidou, a confirmat că factorul climatic extrem, în special căldura neobișnuit de intensă din această vară, a contribuit semnificativ la decesele și disparițiile înregistrate. Ea a subliniat că mulți dintre cei afectați au fost persoane în vârstă, adesea nepregătite corespunzător pentru drumețiile pe terenuri dificile.