Crizele din ultima perioadă i-au determinat pe români să strângă cureaua pentru a avea bani la iarnă. Astfel, oamenii au început să facă economie la aproape orice.
Cum viitorul este incert, procentul celor care s-au decis să facă economii a crescut. Scumpirile în lanț, pandemia și războiul sunt principalii factori de îngrijorare. Jumătate dintre români susțin că situația financiară s-a înrăutățit față de anul trecut. Mulți dintre ei au redus mult din cheltuieli pentru a face față scumpirilor.
"Puterea de cumpărare a românilor scade pe zi ce trece. Pas cu pas ne adâncim într-o recesiune din care vom ieși cu greu. Veniturile nu fac față, creșterilor de prețuri continuă, mai ales în zona alimentelor de bază, a utilităților. Gazele s-au scumpit cu 70%", afairmat Adrian Negrescu, analist economic.
Datele Eurostat arată că românii sunt încă în urmă atunci când vine vorba de economisirea banilor, comparativ cu alte țări. Cu mult înaintea noastră la acest capitol stau țări precum Portugalia, Slovacia, Cehia și Croația.