Acest sistem presupune o garanție de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă care va fi recuperată imediat ce ambalajele folosite (golite) vor fi returnate în orice magazin din România, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Încă este prea devreme să putem vorbi despre sancțiuni.
Sistemul va fi obligatoriu pentru toate magazinele, de la cele de mici dimensiuni până la supermarketuri
Prevederile acestui HG sunt aplicabile pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l inclusiv, utilizate pentru a introduce pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.
Conform actului normativ, comercianţii vor trebui să asigure un punct de returnare a ambalajelor. În special în mediul rural, în zonele cu unităţi de vânzare mici (cu suprafaţă mai mică de 200 de metri pătraţi), aceste puncte de returnare vor putea fi realizate împreună cu autorităţile locale.
Cum primești banii inapoi
Rambursarea garanției se va face în numerar, plată pe card sau prin vouchere care vor putea fi valorificate în unitățile comerciale. Producătorii vor plăti un tarif de administrare, iar contra sumei respective, SGR va asigura recuperarea din piaţă a ambalajelor.
- ambalajele SGR sunt preluate manual, valoarea garanției este returnată consumatorului final în numerar;
- ambalajele SGR sunt preluate prin echipament automat de preluare, valoarea garanției este returnată consumatorului final sub formă de voucher, pe care consumatorul final, în cadrul aceluiaşi comerciant care operează echipamentul automat de preluare, îl poate preschimba în numerar sau îl poate utiliza la efectuarea cumpărăturilor;
- în cazul în care consumatorul final solicită restituirea garanției în numerar, comerciantul este obligat să restituie garanția în această formă.