Potrivit Eurostat, în 2016, au fost comise 303 crime în România. Astfel, suntem pe locul patru în acest clasament. Pe primul loc fiind Germania, urmată de Italia și Franța. Este de menționat că fruntașe sunt ţări cu populaţii de trei-patru ori mai mari. Cea mai sigură ţară din acest punct de vedere fiind Marea Britanie.
Cât despre victimele violenței, ca procent din populaţie, suntem tot pe locul patru, în urma Letoniei care ocupă primul loc în acest clasament. Cifrele pe anul 2017 nu au fost centralizate încă la nivel european, însă statistica naţională arată că în România a mai scăzut numărul omorurilor ajungând la 232.