Sumele de bani vor ajunge în Italia, Spania, Luxemburg şi Romania, în cadrul pachetului "Asistenţa în materie de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei" (REACT-EU), potrivit anunțului Comisiei Europene. REACT-EU face parte din NextGenerationEU și oferă finanțare suplimentară de 50,6 miliarde euro (în prețuri curente) pe parcursul anilor 2021 și 2022 programelor politicii de coeziune.
România va primi 56 de milioane de euro ce vor fi investiți pentru sprijinirea grupurilor defavorizate: mese calde, asistență pentu copiii defavorizați - rechizite școlare, asistență pentru mamele dezavantajate - kituri esențiale pentru nou-născuți.
Italia va primi în total 1,2 miliarde euro, prin programul operaţional naţional "Guvernanţă şi Capacitate Instituţională", din care 761 milioane de euro vor fi folosite pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19: 68 de milioane de doze. În plus, în sudul Italiei, vor mai fi folosite 374 milioane euro pentru angajări de noi lucrători în sistemul medical și pentru acoperirea costurilor orelor suplimentare. Alte 108 milioane euro vor fi folosite la consolidarea capacității administrative a autorităților naționale și regionale, inclusiv în sistemul de sănătate.
Spania, prin "Comunidad Valenciana", va primi resurse suplimentare în valoare de 690 milioane euro ca ajutoare pentru cele mai afectate IMM-uri, investiţii în infrastructura de bază pentru cetăţeni, inclusiv în Sănătate şi Educaţie.
Luxemburg va primi 69 milioane de euro pentru testarea pe scară largă pentru coronavirus şi achiziţionarea de vaccinuri, plus investiţii în sustenabilitate, ca electrificarea reţelei naţionale de autobuze.