Potrivit cifrelor publicate luni de Eurostat, autoritățile polițienești din Uniunea Europeană au înregistrat în medie 697.000 de furturi auto în perioada 2015 – 2017.
Cifra reprezintă o reducere cu 29% față de perioada 2008 – 2010 (media anuală fiind de 983.000 de furturi auto).
Între 2008 și 2017, au existat tendințe de scădere în majoritatea statelor membre ale UE.
În medie, în perioada 2015-2017, cele mai multe furturi de mașini înregistrate au fost în Luxemburg (328 furturi înregistrate de poliție la 100.000 de locuitori), urmat de Grecia (269), Italia (257), Suedia (256), Franța (247) și Cehia (238).
Cele mai puține furturi de mașini din UE au fost observate în Slovacia și Estonia (ambele 31), Croația (20), România (15) și Danemarca (4).
Potrivit statisticilor, în România se furau anul trecut 4 mașini pe zi. În prima jumătate a anului 2018, peste 600 de proprietari din toată ţara au rămas fără maşini. Deşi maşinile furate sunt recuperate în proporţie de 90% hoţii sunt greu de identificat şi de prins, spun polițiștii.
Numarul de masini furate la nivel national a scazut usor in 2018 comparativ cu anii 2017 si 2016, potrivit statisticilor Poliției Române.
Reprezentanții Poliției Române susțin că tendința este de scădere a furturilor de autovehicule în ultimii ani.
În 2018, au fost inregistrate 1.882 de furturi de autovehicule la nivel national. Cifra este in scadere cu 4,66% fata de 2017, cand au fost sesizate 1.974 de infractiuni de furt de autovehicule, respectiv cu 7,2% fata de anul 2016, cand au fost raportate 2.028 de furturi de autovehicule.
In ceea ce priveste infractiunile sesizate de furt din autovehicule, acestea au totalizat 13.364 in anul 2018 la nivel national, conform datelor IGPR.