În ciuda faptului că anul trecut au fost înregistrate peste o sută de incidente cibernetice separate, afectând 18 ţări din Europa Centrală şi de Est, mai puţin de un sfert dintre acestea au avut drept rezultat acţiuni guvernamentale sau de reglementare, mai arată documentul.
"Escaladarea infracţionalităţii cibernetice constituie astăzi cea mai gravă ameninţare asupra activităţii economice la nivel global. Infractorii cibernetici, în mod constant, identifică noi modalităţi de monetizare a informaţiei şi expun companiile la atacuri fără precedent”, spune Gabiel Sidere, Managing Partner CMS Romania. "Companiile vizate de atacuri cibernetice sunt într-o poziţie dificilă, întrucât pe de o parte ele sunt adevăratele victime ce au nevoie de sprijinul autorităţilor, iar pe de altă parte pot fi trase la răspundere pentru eventuale încălcări.”
La nivelul întregii regiuni, două treimi din respondenţi (67% vs. 33%) consideră că procedurile şi protocoalele privind securitatea informatică utilizate de autorităţile de reglementare necesită îmbunătăţiri. Aceasta este opinia majoritară în fiecare ţară din Europa Centrală şi de Est.
Deşi marea majoritate a respondenţilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la ameninţarea unui atac cibernetic iminent, sondajul arată o lipsă clară de pregătire în rândul companiilor din Europa Centrală şi de Est. Doar 60% dintre respondenţi au cursuri de pregătire cibernetică obligatorie pentru angajaţi, în timp ce mai puţin de jumătate sunt încrezători în capacitatea lor de a detecta sau de a rezista unui atac. Surprinzător este şi faptul că doar puţin peste o treime dintre respondenţi deţin o asigurare de securitate cibernetică.
CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP-SCP este a şasea firmă de avocatură din lume, cu 4.500 de avocaţi şi 1.000+ parteneri în peste 40 de ţări.