Cu unanimitate, Curtea a constatat încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ana Ionescu și alții împotriva României.
România este obligată de CEDO ca în termeni de 3 luni de la această decizie să plătească. în total, despăgubiri de 2,714.983 euro.
Potrivit unui comunicat al Asociației pentru Proprietate Privată, citat de juridice.ro., "această hotărâre reprezintă încă o dovadă că statul român nu înțelege să își respecte obligațiile rezultate din tratatele internaționale la care este parte (inclusiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România în 1994). Instituțiile care reprezintă statul în materia restituirii proprietăților sau acordării de despăgubiri fac orice este posibil pentru a întârzia momentul plății despăgubirilor sau a diminua cât mai mult cuantumul acestora”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat faptul că Legea nr. 165/2013 nu asigură un remediu eficient pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de statul comunist. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României în urma unor condamnări repetate la CEDO, care au culminat cu hotărârea pilot în Cauza Atanasiu si altii contra României din 2010.
Sentinţa CEDO vizează dosare aflate pe rolul Instanței europene din perioada 2003-2008