Astfel, pedofilii, violatorii, cei care au întreţinut relaţii sexuale cu minori sau au comis alte tipuri de infracţiuni de natură sexuală (pornografie infantilă, şantaj sexual) figurează, din 30 iunie, în „Registrul prădătorilor sexuali” şi datele lor sunt la îndemâna autorităţilor judiciare. La dispoziţia expresă a unui judecător, chiar şi minorii care au comis astfel de fapte pot fi introduşi în această bază de date.
Cazul recent al profesorului de sport din Neamț, acuzat că a agresat sexual eleve care au între 7 și 12 ani, șochează România. Odată cu implementarea registrului cu prădători sexuali, dacă va fi condamnat, profesorul nu va mai avea cum să revină în învățământ. Toți cei găsiți vinovați pentru infracțiuni sexuale ajung pe listă, relatează Realitatea PLUS.
„Putem vorbi de infracțiunea de trafic de persoane, trafic de minori,proxenetism, exploatarea cerșetorilor sau, de cealaltă parte, vorbim despre infracțiuni de natură sexuală, de agresiune sexuală, hărțuire sexuală sau viol”, a explicat purtătorul de cuvânt al IGPR, Bogdan Ghebaur.
Românii care vor să se angajeze se duc la poliție să scoată un certificat care să ateste că nu sunt în acest registru. Procedura seamănă cu cea a cazierului judiciar.
„Certificatul de integritate poate fi eliberat în maximum trei zile și are o valabilitate de până la șase luni”, a anunțat Bogdan Ghebaur.
La rândul lor, angajatorii pot cere informații de la poliție.
Astfel, toți cei care sunt înscriși în acest registru au și o serie de obligații, și nu sunt deloc puține. Aceștia trebuie să meargă periodic la poliție, cel puțin o dată la trei luni. De asemenea, sunt obligați să le dea polițiștilor informații despre locul lor de muncă și de sursele de venit. Statul trebuie să afle de la aceste persoane și cu ce copii, cu ce persoane cu dizabilități sau vulnerabile în general au intrat in contact. De asemenea, aceste persoane mai sunt obligate să dea informații despre spitalele de copii, școlile sau grădinițele cu care au de-a face în această perioadă.
OBLIGAȚII PENTRU CEI DIN LISTA NEAGRĂ
Persoanele înscrise în Registru au obligaţia:
- de a se prezenta periodic la organele de poliţie, pe raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni;
- de a comunica autorităţilor informaţii relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară, mijloacele de existenţă;
- să dea informații despre persoanele minore, în vârstă, cu dizabilităţi sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct şi sistematic;
- să dea informații despre unităţile de învăţământ şcolar sau preşcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, în care au avut acces în această perioadă, adresa unde locuiesc şi modalitatea de comunicare cu organele de poliţie.
Sursa: legea Registrului
Nerespectarea obligațiilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, mai precizează Poliția Română.
Peste 45.000 de persoane erau vizate de noua reglementare în 2020, potrivit statisticilor oficiale. De atunci, numărul lor a continuat să crească.
CINE apare în Registrul prădătorilor sexuali
Registrul ţine evidenţa:
- persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile anterior enumerate, de către organele române competente;
- persoanelor de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de acest fel;
- persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
În plus, reamintim că în Parlament a fost depus un proiect legislativ ce prevede că persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracţiuni grave împotriva copiilor nu pot să fie alese. Actul a fost depus în condițiile în care la alegerile locale parțiale din 11 iulie Bogdan Davidescu, primarul comunei Șotrile din Prahova, a fost reales de localnici deși este condamnat pentru pornografie infantilă.
Pedofilii nu vor mai putea fi aleși în primării, consilii locale sau județene și nici în Parlament