Liviu Dragnea a faultat din toate pozițiile bugetul României în cazul scandalului cu fonduri europene în care este urmărit penal. Jurnaliştii de la Rise au documentat în arhivele instanțelor din Teleorman strategiile folosite de Dragnea în jocul cu bani europeni care au acoperit daunele Tel Drum şi ne-au păgubit pe toți.
"Jucătorul Dragnea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a deviat ilegal, susține DNA, milioane de euro către Tel Drum SA, companie unde tot el s-ar fi aflat și la primire.
Când mișcarea a fost descoperită, Dragnea s-a transformat în arbitru și, ajuns în liga mare a politicii, a rescris regulile jocului astfel încât golul dat la bugetul statului, în valoare de cel puțin 7,3 milioane de euro, să fie acoperit din banii noștri.
Oportunist, pesedistul a mascat problema Tel Drum, strecurând-o printre alte proiecte cu nereguli și oferind o portiță de scăpare și altor baroni locali", se arată în analiza citată.
În aprilie 2014, Liviu Dragnea, vicepremier în guvernul Ponta, a trimis o scrisoare către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Teleorman în care a solicitat încetarea executării silite împotriva Consiliului Județean Teleorman (CJ). ANAF ceruse anterior CJ-ului să achite peste 2,8 milioane de euro, echivalentul pagubei constatate în contractul pentru reabilitarea drumului județean 506 (DJ506) din Teleorman, județul de baștină al lui Dragnea.
Pe scurt, DJ 506, întins între localitățile teleormănene Cervenia, Vitănești și Băbăița, a fost asfaltat de Tel Drum SA cu bani de la UE, în baza unui contract acordat firmei în 2010 de Consiliul Județean Teleorman, condus atunci de Liviu Dragnea.
Oficiul European de Luptă Anti-fraudă (OLAF) și DNA consideră că procedura de acordare a acestui contract și implicit a fondurilor europene aferente a fost viciată de către Liviu Dragnea și grupul său infracțional organizat.
Procurorii anticorupție spun că politicianul PSD a și dat și a și luat, fiind nu doar președintele CJ ci și beneficiarul din umbră al Tel Drum SA – firma în ale cărei conturi au intrat banii europeni.
În final, România a trebuit să înapoieze Uniunii Europene o parte din banii încasați de Tel Drum SA, însă nu din conturile corporației și nici măcar din conturile CJ Teleorman, ci de la bugetul statului.
Aceeași schemă a fost descoperită de DNA și, respectiv, OLAF în cazul asfaltării unui alt drum județean din Teleorman, DJ 701, lucrarea primită tot de Tel Drum și tot de la CJ-ul lui Dragnea.
În total, peste 7,3 milioane de euro au fost plătiți de la buget în contul afacerii Dragnea-Tel Drum. La nivel local Dragnea a făcut cărțile în cazul contractelor câștigate de firma sa de casă, în timp ce la București ambele contracte au fost aprobate, în 2009, de Elena Udrea, pe atunci ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Mai multe pe site-ul RISE Project