Se pare că toate avantajale pe care ni le oferă tehnologia vin cu un preț mult prea scump atât pentru omenire cât și pentru planeta pe care trăim. Mai mult, potrivit cercetătorilor momentul în care vom distruge definitiv Pământul este mult mai aproape decât ai crede.
Telefoanele mobile elimină în atmosferă o cantitate imensă de dioxid de carbon, care rește mai rapid decât s-au așteptat oamenii de știință, potrivit unui studiu.
Cum ne distrug telefoanele mobile planeta?
O echipă de cercetători de la McMaster University au realizat un studiu în cadrul căruia a analizat ce impact va avea carbonul degajat de industria Tehnologiei Informației și a Comunicațiilor, asupra planetei până în anul 2020. În această categorie au intrat calculatoarele, laptopurile, monitoarele, serverele și telefoanele.
Rezultatele au arătat că situația este mult mai gravă decât se credea. Dacă în anul 2007, industria TIC reprezenta doar 1% din totalul amprentei de carbon planetare, cifra s-a triplat deja în ultimii 11 ani, iar până în 2040 va ajunge la 14% din total.
Ca să-ți faci o idee cât de masivă va fi această amprentă de carbon, trebuie să te gândești că va reprezenta jumătate din totalul impactului pe care îl are industria transporturilor la nivel global.
Iar principalul motiv care a dus la creșterea pe bandă rulantă a amprentei de carbon din atmosferă a telefoanelor este fatul că producția acestora implică mineritul după obținerea mineralelor rare. Mai precis, tot acest proces înseamnă aproximativ 85-95% din totalul emisiilor de CO2 pe care un telefonle va produce într-un ciclu de viață de doi ani.
Să nu mai vorbim despre faptul că telefoanele cu ecrane mai mari au automat și o ampretă de carbon mai mare. De exemplu, un iPhone 7 Plus creează cu 10% mai mult carbon decât cea a unui iPhone 6.