"La această oră (20:00), pe autostrada A1, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti, traficul rutier este intens, mai ales pe sectorul kilometric 23 - 10+500 de metri, unde viteza de deplasare este cuprinsă între 60 şi 80 km/h. Întrucât la lăsarea serii unii conducători auto nu mai pot aprecia corect distanţa faţă de autovehiculul care circulă înainte, riscul de producere a unor tamponări este ridicat. De aceea, le recomandăm conducătorilor auto care încheie coloanele de maşini să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp. Totodată, este necesar să se mărească distanţa în mers.
Încă se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN6 Alexandria - Bucureşti (pe tronsonul Ghimpaţi - Mihăileşti), pe DN65 Slatina - Piteşti, dar şi pe DN7 Drăganu - Bascov, în judeţul Argeş.
Pe DN1, pe Valea Prahovei, traficul rutier a scăzut în intensitate", informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Trei persoane au fost rănite uşor într-un accident ce a avut loc pe DN1, în localitatea ilfoveană Ciolpani, după ce o maşină aflată în coloană pe sensul Bucureşti - Ploieşti a intrat pe contrasens şi a izbit un alt autoturism, după ce cu câteva ore înainte, alte două persoane fuseseră rănite într-un accident produs tot la Ciolpani.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, la această oră (11:45), în judeţul Ilfov, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN1 Bucureşti - Ploieşti, la kilometrul 33+700 de metri, în zona Ciolpani, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.