„Datele publicate de Comisia Europeană legate de fondurile dezangajate în precedentul exercițiu bugetar arată că România a câștigat detașat titlul de țara europeană cea mai prost guvernată. Vina o poartă, într-o mai mică sau mai mare măsură, toate guvernele care au fost la putere în cei 9 ani în care puteam cheltui banii, adică 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2015, începând cu Guvernul Tăriceanu care știa încă din 2006 că trebuie să pregătească lansarea autorităților și sistemelor de management, precum și a programelor operaționale aferente absorbției fondurilor europene, dar a întârziat nepermis de mult demararea lor.
Deși majoritatea programelor operaționale au fost aprobate în anul 2007, sistemele de management aferente acestora nu au fost certificate decât în 2009, făcând astfel imposibilă transmiterea de cereri de rambursare către Comisia Europeană. Acest lucru a rezultat într-o rată efectivă de 0% a absorbției fondurilor structurale pentru anii 2007 și 2008, când Călin Popescu-Tăriceanu a fost prim-ministru. Cei doi ani irosiți au contribuit semnificativ la pierderea celor 1,64 de miliarde de euro. Cu acești bani, România putea construi: peste 160 de kilometri de autostradă sau putea reabilita 150 de kilometri de cale ferată, cunoscut fiind că România este astăzi țara unde trenurile circulă cu aceeași viteză ca în secolul 19; puteam, cu aceeași bani, să construim 10 spitale regionale sau să reabilităm 4.000 de blocuri”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.