Noua achiziție face parte dintr-un întreg sistem modernizat de supraveghere, în mare parte investiţia fiind realizată din fonduri europene.
"Este vorba de un sistem de supraveghere pe suprafeţe mari, pe o rază de 2,5 kilometri identifică oameni, iar pe o rază de 4,5 kilometri identifică maşini, pentru că sunt camere termale, nu contează care sunt condiţiile meteo de afară, dacă e ceaţă, zăpadă, ploaie. Sistemul poate să monitorizeze atât perimetrul, cât şi evoluţia avioanelor, pe panta de apropiere şi decolare. Este o chestiune de securitate. Această cameră este unică în ţară, nu mai există instalată niciunde. Ea este destinată supravegherii pe suprafeţe mari, s-ar putea ca ea să fie folosită ca şi demo, la un moment dat, pentru cei care ar putea să o mai instaleze, şi aici mă refer la colegii de la Poliţia de Frontieră. Este prima cameră de genul acesta care s-a livrat în ţară şi s-a instalat la noi", a explicat Marius Gîrdea.
Această cameră performantă a fost montată pe turnul de control al AIS, potrivit Agerpres.
Amendă de 15.000 de lei pentru un bărbat care și-a abandonat câinele în fața casei. Animalul a mobillizat tot orașul cu plânsetele sale. VIDEO
"Proiectul cu titlul 'Modernizarea sistemului de supraveghere video/detecţie perimetral al Aeroportului Internaţional Sibiu R.A.", cod SMIS 158450, al cărui beneficiar a fost Aeroportul Internaţional Sibiu R.A., a fost implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile alocate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 2 'Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient', Obiectiv Specific 2.3. 'Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor'. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat modernizarea sistemului TVCI, prin montarea de camere video performante, de ultimă generaţie, precum şi a sistemului de detecţie şi alarmare împotriva intruziunilor neautorizate, concomitent cu consolidarea fizică a gardului de împrejmuire existent. Valoarea totală a proiectului a fost de 48.236.613,58 lei. Valoarea totală eligibilă a fost de 40.555.307,83 lei, din care 34.472.011,65 lei în cuantum de 85% reprezentată de valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 5.272.190,03 lei în cuantum de 13% reprezentată de valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional şi 811.106,15 lei în cuantum de 2% reprezentată de valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului, asigurată prin bugetul local al Judeţului Sibiu. Valoarea totală neeligibilă inclusiv TVA a proiectului a fost de 7.681.305,75 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost de 14 luni, între data 19.11.2022 şi 31.12.2023", se arată într-un comunicat de presă al AIS.
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.