Arafat a amintit că, față de alte țări, în România nu a fost impusă carantina totală, lucru care a permis desfășurarea în continuare a unor activități. Autoritățile trebuie să țină constant cont în deciziile luate de balanţa între impactul pe sistemul sanitar, pe sănătatea publică şi între aspectele economice, a subliniat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
”Trebuie să fie o balanţă pe care să o păstrăm continuu între impactul pe sistemul sanitar, impactul pe sănătatea publică şi, pe partea cealaltă, aspectele economice şi aspectele pentru care să le redăm activitatea.
România nu este în lockdown cum au fost şi sunt încă alte ţări. România n-a intrat în lockdown total aproape niciun minut. (...) Foarte multe activităţi economice au continuat. E adevărat că avem impact doar pe anumite domenii, şi le înţeleg supărarea şi reacţiile, dar, în acelaşi timp, şi ei trebuie să înţeleagă că o relaxare precoce în anumite domenii poate să însemne o restricţionare mai mare ulterior. Şi asta este balanţa care se joacă la acest moment când se ia o decizie", a spus Arafat la dezbaterea online ”Testarea COVID în România, la un an de la debutul pandemiei”, organizată de DC News.
Șeful DSU a reiterat că țara noastră stă bine la capitolul vaccinare față de alte state, lucru care poate face posibilă revenirea mai rapidă la viața normală. Pentru ca acest lucru să fie posibil, imunizarea în rândul populației trebuie să ajungă la 60-70%.
”Cu cât avansăm în campania de vaccinare, cu atât o să avem premisa într-adevăr să reluăm unele activităţi mai uşor. Dar în acest moment, încă, numărul celor vaccinaţi este insuficient ca să putem să spunem că are un impact general pe populaţie şi pe ţară. Încă suntem la un procent mic, trebuie să ajungem la un procent de 60-70% să spunem că stăm liniştiţi”, a explicat secretarul de stat în M.A.I.
În ceea ce privește posibilitatea introducerii testării obligatorii, Arafat a precizat că este un subiect care nu intră în responsabilitatea sa, însă a subliniat că o astfel de decizie ar putea nemulțumi multă lume, fiind considerată o măsură care îngrădește. Mai mult, trebuie văzut ce impact are.
”Nu ştiu nicio ţară care face asta. Arătaţi-mi o ţară din Europa care face acest lucru: "că vă lăsăm să faceţi totul dacă sunteţi testaţi". Dubaiul a făcut asta, a deschis turismul din noiembrie şi, până acum, de patru ori a crescut numărul cazurilor. (...) Dacă impui testarea respectivă, dacă ştii că nu rezolvă sută la sută problema,înseamnă că ai mai luat o măsură care nu rezolvă sută la sută problema. Trebuie văzut care este impactul ei. (...) Revenirea la normalitatea totală, la acest moment, este imposibilă, există şansă dacă continuăm vaccinarea şi aplicarea măsurilor de protecţie”, a mai spus șeful DSU.