Revelion distrus pentru sute de clienți care au rezervat camere la munte. Un hotel din Poiana Brașov a fost închis de inspectorii de la Protecția Consumatorilor după mai multe controale ample. Românii care au plătit bani grei pentru petrecerea de Revelion ar fi fost întâmpinați cu gândaci și mizerie de nedescris.
Mai multe restaurante din Poiana Braşov au fost închise în pragul Anului Nou, după ce în bucătăriile acestora au fost descoperite nereguli grave. Carne expirată, produse fără etichetă sau mucegai pe pereţi… sunt doar câteva dintre problemele găsite de inspectorii de la Protecţia Consumatorului în urma unui control ce a avut loc ieri.
Inspectorii ANPC au luat la puricat toate restaurantele, barurile şi gheretele care pregătesc mâncare pentru turişti.
Controlul a vizat unități din toate categoriile, din Poiana Brașov, de la hoteluri și până la restaurante sau chioșcuri. La toate unitățile care au avit activitatea închisă, ANPC a afișat astfel de anunțuri, prin care clienții sunt atenționați asupra opririi temporare a prestărilor de servicii.
Iar nereguli au fost cu duiumul: de la condiţii de depozitare improprii, până la mâncare expirată, mucegai sau zeci de kilograme de carne ce reprezintă un pericol pentru sănătatea clienţilor.
„Acolo unde vorbim, în principiu, de produse tipice acestei perioade, și aici mă refer la carne din porc, cu siguranță pericolul poate fi foarte mare, dacă respectivele alimente sunt depozitate neconform”, a spus Horia Constantinescu, președinte ANPC, potrivit observatornews.ro.
Decizia inspectorilor, contestată de comercianți
Una dintre unitățile închise vinde sandvișuri și sucuri într-una din parcările stațiunii. Reprezentantul unității consideră decizia suspendării exagerată, câtă vreme, spune el, deficiențele constatate nu sunt grave: chedere imperfecte la geamurile chioșcului, crăpături în tavan și ciocolată caldă preparată din praf solubil, fără informarea clienților.
„Pentru o nimica toată… dacă ne găsea cu ceva expirat, dom’le, s-au expirat sau sunt condiții de mizerie sau… se făceau poze, adică ne închideau complet”, a spus Ion Frunză, comerciant.
ANPC nu a făcut încă publice rezultatele complete ale controalelor din Poiana Brașov. Instituția va avea, la anul, un buget de cinci ori mai mare decât cel din 2022.
„După o lungă perioadă de timp, în sfârşit, activitatea susţinută a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a primit recunoaşterea publică pe care o merită. Pentru prima dată, în ultimii anii, greu încercaţi de crize succesive, cu impact direct asupra consumatorilor, datorită eforturilor şi înţelegerii cu care Ministerul Economiei, unul dintre cele mai afectate, în acest timp, s-a aplecat asupra modului în care ANPC reuşeşte să facă faţă solicitărilor crescânde ale pieţei, în condiţii depăşite cu mult de realitate, instituţia noastră va avea la dispoziţie un buget care o va aduce la un nivel tehnologic apropiat de zilele noastre. Beneficiind de resurse de cinci ori mai mari faţă de acest an, 2023 va însemna pentru ANPC un început putermic al modernizării şi pregătirii, pentru a face faţă provocărilor secolului 21″, a anunţat ANPC.
Hotelul Miraj din Poiana Brașov a fost închis
Inspectorii Protecţiei Consumatorilor au luat decizia de a închide, până la remedierea problemelor, Hotelul Miraj din Poiana Braşov, după mai multe deficienţe descoperite în timpul unui control de miercuri, 28 decembrie.
Hotelul Miraj este deţinut de familia fostului lider PSD Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, prin intermediul companiei Poiana Aluniş, arată BizBraşov.ro.
Silvia Niţă, soţia fostului demnitar, aflat acum în puşcărie pentru a continua executarea unei pedepse de patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, deţine 86% din acţiunile firmei care administrează hotelul, în timp ce restul de 14% sunt deţinute de firma UPRUC POL SA Făgăraş (un pui al fostei companii UPRUC), care este controlată, la rândul său, de familia Niţă.
Potrivit inspectorilor, a fost aplicată şi o amendă de 5.000 de lei pentru servicii de cazare care pot pune în pericol viata, sănătatea şi interesele economice ale consumatorilor. În blocul alimentar au fost găsite „supe, ciorbe, sarmale în frigider la 8 grade”, „bucătărie neigienizată”, „paviment cu resturi alimentare”.
În camerele hotelului, inspectorii au găsit muşte „odihnindu-se” în pat, lipsa saltelelor de protecţie, până şi wc-urile păstrând urmele trecerii unor turişti prin zonă.
Se pare că hotelul a beneficiat şi de un soi de protecţie, arată sursa citată, din moment ce ultimul control a avut loc în 2013, soldându-se doar cu o invitaţie la o discuţie la sediul din Braşov al comisariatului. Poate că ar putea avea o legătură şi cu faptul că în 2013 Niţă îl pusese în fruntea comisariatului braşovean pe Sorin Susanu, acesta fiind acum suspendat din funcţie în urma diferendelor pe care le are cu preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Care este reacția ANPC
„Am mers astăzi împreuna cu colegii mei din #ANPC într-o acțiune de consiliere, supraveghere și control la unitățile de alimentație publică din centrul Brașovului și am avut bucuria să constatăm că există locații care respectă normele legale și, nu în ultimul rând, respectă turistul consumator, dar, din păcate, au existat și locații care prezentau abateri de la legislația în vigoare în domeniul protecției consumatorilor, locații care au și fost sancționate cu avertismente sau amenzi contravenționale, iar, acolo unde exista un risc asupra sănătății, au fost aplicate și măsuri de oprire temporară a prestării de servicii până la remedierea abaterilor constatate”, scrie președintele ANPC pe Facebook.