În luna martie a acestui an, grupul petrolier kazah KazMunayGas informa în mod oficial că finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC China Energy Company Ltd. va prelua un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere române KMG International NV a fost amânată pentru sfârşitul lunii iunie. "Tranzacţia privind vânzarea unui pachet de control la KMG International nu a fost încă încheiată în mod definitiv din cauza unor obligaţii restante, care sunt programate să fie finalizate până la data de 30 iunie 2018", a informat în luna martie grupul KazMunayGas. "Ambele părţi sunt în continuare hotărâte să încheie această tranzacţie în viitorul apropiat", adăuga atunci KazMunayGas.
Marţi însă, trei surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că tranzacţia a eşuat. "Nu va mai fi o tranzacţie", a declarat un înalt oficial kazah pentru Reuters. Întrebat dacă o eventuală terţă parte s-a oferit să preia ea participaţia, oficialul a spus: "este un proces îndelungat dar există interes în acest sens".
De asemenea, două surse chineze de rang înalt au confirmat şi ele că tranzacţia cu KazMunayGas a căzut. Una din aceste surse a declarat că CEFC urma să plătească o garanţie de 50 milioane de dolari pentru a menţine tranzacţia însă compania chineză nu a putut plăti această sumă înainte de termenul limită fixat pentru sfârşitul lunii iunie.