În clădiri mai mult sau mai puțin discrete, oficial, funcționau 3 saloane de masaj și cluburi unde cuplurile puteau face schimb de parteneri. Însă acestea erau doar o parte dintre serviciile oferite. În realitate, polițiștii spun că în localuri se practica și prostituția.
Conform unor surse apropiate anchetei, afacerea era foarte clar structurată: dacă unii suspecți se ocupau cu paza, alții împărțeau banii. Afacerea avea inclusiv un call center pentru programări. Iar prețurile nu ar fi fost chiar pentru toate buzunarele.
Un masaj obișnuit ar fi pornit de la 300 de lei. Cei care voiau să întrețină și relații sexuale cu angajatele ar fi avut de plată cu 200 de lei în plus. Tot 500 de lei ar fi fost și taxa de participare pentru cuplurile care voiau să participe la petrecerile unde se făcea schimb de parteneri, spun aceleași surse.
În urma descinderilor, polițiștii de la economic au stabilit că cele 13 fete care ar fi practicat prostituția în aceste saloane ar fi avut până și contract de muncă. Mai mult decât atât, o parte din activitate era fiscalizată. Ceea ce înseamnă că serviciile legale oferite erau trecute pe bon. Însă cele din sfera prostituției, ei bine, pentru acestea clienții plăteau separat, și nu primeau bon.
Surse din anchetă spun că tinerele nu ar fi fost ținute împotriva voinței lor și ar fi primit și ele o parte din câștiguri.
Șapte suspecți au fost până acum reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism: cei doi patroni, doi angajați din call center dar și alți trei bodyguarzi care asigurau paza în locații. Alți 10 suspecți, care acționau ca intermediari, sunt cercetați în libertate. Reprezentanții nu ne-au răspuns nici la telefon, nici la solicitările scrise.