Compania Sews- România, care în judeţul Hunedoara deţine fabrici de componente auto în Deva, Haţeg şi Orăştie, a anunţat concedieri colective.
Peste 600 de salariaţi ai fabricilor de componente auto din cadrul companiei Sews România vor fi disponibilizaţi până în ianuarie 2022.
Procesul de concediere colectivă va avea ca rezultat închiderea punctelor de lucru din Haţeg şi Orăştie şi restructurarea activităţilor suport din fabricile din Deva şi Alba Iulia.
"Motivul principal al acestei decizii este creşterea costurilor de producţie directe şi indirecte, rezultând în scăderea competitivităţii, precum şi criza actuală din industria auto în contextul pandemiei Covid-19. Procesul de restructurare se desfăşoară în perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, iar cei aproximativ 640 de angajaţi care vor fi concediaţi vor beneficia de plăţi compensatorii conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de societate", au transmis reprezentanţii SEWS România, într-un comunicat citat de adevarul.ro.
Unii dintre angajaţii din punctele de lucru care vor fi închise vor avea posibilitatea să se transfere la fabricile Deva şi Alba Iulia. Peste 3.000 de angajaţi are compania Sews R în judeţul Hunedoara, cei mai mulţi fiind la fabrica din Deva.