Potrivit prefectului de Timiş, Zoltan Nemeth, începând de duminică, mai multe restricţii, inclusiv cele de weekend, încetează.
„Principalele modificări aduse de încadrarea municipiului Timişoara (...), operatorii economici îşi vor putea desfăşura activitatea până la orele 21.00 pe toată durata săptămânii; circulaţia persoanelor va fi permisă până la orele 22.00 fără restricţii, pe toată durata săptămânii; este permisă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, cu obligaţia de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii”, a anunţat prefectul Nemeth.
De asemenea, este permisă activitatea restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă; se reia activitatea desfăşurată în spaţii închise a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului; este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Prefectul le-a mulţumit cetăţenilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă în ultima perioadă şi a recomandat "continuarea atitudinii responsabile".
"Este o dovadă în plus că doar împreună reuşim să depăşim această perioadă dificilă. Recomand cetăţenilor şi operatorilor economici continuarea atitudinii responsabile pentru prevenirea răspândirii COVID. În acest moment, în mai multe centre de vaccinare sunt locuri disponibile cu termen de aşteptare mic sau deloc. Avem în derulare în acest weekend şi Maratonul Vaccinării, unde vă puteţi vaccina şi fără programare", a transmis Zoltan Nemeth cetăţenilor.