Premierul Natalia Gavriliță susține că deficitul de gaz pe piața internă este de 16 milioane de metri cubi, iar presiunea în țevi e la limita critică, scrie Agora.md.
„Ieri la Moscova, în urma negocierilor privind livrarea de gaze naturale, situația s-a mișcat din loc, dar nu avem încă o certitudine. Gazprom nu se ține de cuvânt, nu furnizează volumul necesar de gaze naturale. Am decis să achiziționăm gaze naturale din alte surse, dar pentru realizarea unui plan de acțiuni este necesar să asigurăm anumite condiții. Astăzi la ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară”, a declarat Gavrilița.
Potrivit acesteia, situația de urgență e necesara ca să fie oferite surse necesare din bugetul de stat companiei Energocom, care va cumpăra gaz la preț de piață.
„Parlamentul va sprijini acest demers”, afirma vicepreședintele Legislativului, Mihai Popșoi.
Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război presupune, între altele, că „(art.17) Starea de urgență se declară la propunerea Președintelui Republicii Moldova sau a Guvernului” și că „(art.18) (1) Starea de urgență poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăși 60 de zile”, relatează HotNews.ro.