La Serviciul de Ambulanță București Ilfov este forfotă încă de la primele ore ale dimineții, iar pentru cadrele medicale de aici fiecare zi e tot mai grea. O echipă Realitatea PLUS i-a însoțit pe Lia și Cosmin la una dintre adresele care le-au fost repartizate. Primul pas a fost echiparea în combinezoane.
Lia este asistent medical la Serviciul de Ambulanță de mai bine de 15 ani. Cosmin s-a alăturat chiar la debutul pandemiei. Sunt epuizați și copleșiți de cazurile la care ajung. Iar ultima lună a fost un coșmar. Asta pentru că numărul pacienților în stare gravă s-a dublat, iar multe dintre zile le-au petrecut în fața spitalelor în așteptarea unui pat liber.
„Vă spun cu regret în suflet, este trist că la adrese găsim din ce în ce mai mulți pacienți tineri, familii întregi bolnave. În momentul ăla ești depășit de situație, chiar nu poți să faci nimic.
Am avut un caz la 41 de ani, am găsit-o cu saturație 44 și am aflat următoarea zi că a și murit la spital”, mărturisește Lia, asistent medical la Serviciul de Ambulanță.
„Ritmul este mai alert, pacienții sunt mult mai mulți, COVID-ul ca boală a devenit mai violent, se manifestă mai urâ. Este mai greu în valul patru”, povestește și Cosmin, ambulanțier.
Cosmin ne povestește că în acești aproape doi ani a văzut mii de pacienți, dar niciunul în stare atât de gravă ca în acest val. Face eforturi supraomenești pentru a salva cât mai mulți oameni.
„Eu nu cunosc alt ritm de munca pentru ca sunt angajat in alt loc de munca. De cand am venit aici lucrez in acest ritm”, declară Cosmin.
După aproape 25 de minute în trafic ajungem la adresă. Un bloc din sectorul 2 al Capitalei. Aici am găsit doi oameni în vârstă, amândoi infectați. Unul dintre ei este în stare gravă.
„Cum vă simțiți? Cum respirați? Ce inseamnă greu?”, îl întreabă asistenta pe pacientul în vârstă, care spune: „Greu, mi se usuca gura”.
„Aveți o saturatie de 84, deci va mai trebuie oxigen... Destul de mica”, îi mai spune asistenta.
Boala i-a afectat grav plămânii bărbatului. Lia și Cosmin l-au conectat pe pacient la tubul de oxigen de cinci litri și au continuat investigațiile.
„Începe saturatia sa creasca, 87. 135 cu 76, adica in termeni populari aproape 14 cu 8, ca sa intelegeti dvs, tensiunea arteriala”, îi explică Lia.
Domnul din imagini se simte rău de câteva zile și nu mai poate respira fără masca de oxigen. Singura soluție care i-a rămas este internarea.
„Ambulanța 245. Ne aflam în Sectorul 2, pacient sex masculin, găsit cu saturație mică de 83%, admisie de oxigen 5 l. Spre ce spital ne putem indrepta? Mergeti catre primul spital de urgenta”, așa decurg dialogurile celor de pe teren din ambulanțe cu dispeceratul.
Pacientul este urcat in ambulanță și dus la cel mai apropiat spital, adica Sfântul Pantelimon. Pacientul a avut in momentul in care am ajuns aici o saturație de 84%. În momentul în care a fost conectat la oxigen, saturația a urcat la 94%.
Ajungem la Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon din Capitală. Curtea instituției este plină de ambulanțe, iar două dintre ele sunt mașini de victime multiple cu care au fost aduși mai mulți bolnavi. Toți au nevoie de oxigen.
„Răspunsul domnilor doctori a fost: dupa alte 6 ambulante va veni si randul nostru, iar in holul spitalului sunt cel putin 13 pacienti conectati la oxigen. O imagine de cosmar e putin spus”, mai spune Lia.
Cadrele medicale atrag atenția că de multe ori ajung la pacienți care, deși sunt într-o stare gravă și au plămânii distruși, refuză să fie transportați la spital.